Fericirea……cât de mult ne-o dorim cu toţii.Perceputa în mod diferit de fiecare persoana ,e atât de greu de definit.Sa fie o stare,speranţă ori dorinţă,vis,nebunie,lacrimă ori himeră?
Nu cred ca putem avea parte de fericire absoluta,nu în felul în care concepem aceasta,dar putem avea macar cate o fărâmă din ea.Am zis bine fărâmă,nu firmituri.
Deşi,dacă stau sa ma gândesc mai bine,de câte ori nu l-am acuzat pe Dumnezeu ca nu distribuie corect bucăţelele de fericire tuturor.Greu de înţeles pentru un simplu muritor socoteala asta,dar aşa cum se spune,Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce,dar nici mai mult decât meriţi.
Oare ce ar trebui să regretam mai mult,şansele pe care le-am avut de a fi fericiţi şi pe care le-am risipit sau lucrurile pe care le-am pierdut în încercarea disperata de a gasi fărâma de fericire dorita?
Ne amintim perfect picăturile de fericire trăite,unele au încă un parfum pregnant,altele s-au mai estompat,nu mai sunt la fel.Pot sa afirm ca au fost multe şi preţioase,de aceea încerc să adun fărâmele precum cioburile,s-o recompun,s-o redefinesc,s-o simt umplându-mi sufletul.Retrăirea asta însă poate fi un refugiu periculos şi de cele mai multe ori renunţ şi încerc să mă pregătesc pentru cele ce vor veni de-acum înainte.
Mai bine să te bucuri de fiecare persoana care-ţi traverseaza viaţa,pentru că fericirea o datorăm în cea mai mare parte celor care ajung să facă parte din viaţa noastră,celor care ne intră în suflet şi îl umplu cu sentimente adevarate.
Mulţumesc tuturor celor care au făcut sau fac parte din viaţa mea şi care m-au definit ca om,îndeosebi celor care mi-au adus cate-o fărâmă de fericire.