În fiecare dintre postările acestui blog am încercat să-L prezint pe Dumnezeu şi învăţătura Bisericii prin prisma a ceea ce vede un om care este şi preot, încercând să nu dogmatizez postarea şi nici să o umanizez în exces. În postări am încercat să arăt că lucrurile ce uneori par imposibile sunt foarte uşor de atins, că totul se află în mâinile noastre pentru că Dumnezeu doar veghează la lucrarea noastră fără să influenţeze libertatea ce ne-a fost oferită de la crearea primilor oameni. Ba mai mult, Dumnezeu ne ajută oferindu-ne bonusuri pentru a răzbate mai uşor prin viaţă. Astfel în capitolul 13 din 1 Corinteni sfântul apostol Pavel, în încheierea „imnului dragostei” ne spune că au rămas trei lucruri: credinţa, nădejdea şi dragostea, din care cea mai mare este dragostea.
Eu azi vreau să fac o scurtă prezentare a nădejdii care se mai numeşte speranţă, dar privit prin ochiul lumii mai mult, prin cutia Pandorei. În mitologia greacă, Pandora (în limba greacă Πανδώρα) a fost prima femeie de pe pământ. Zeus i-a ordonat lui Hefaistos, zeul meșteșugăritului, să o creeze și așa a și făcut, folosind apă și pământ. Zeii au înzestrat-o cu multe talente; Afrodita i-a dat frumusețe, Apollo talent muzical, Hermes putere de convingere și așa mai departe. De aici și numele său: Pandora, "cu-toate-darurile". Zeus l-a pus pe Hefaistos sa creeze Cutia Pandorei care să conțină toate relele depuse de zei: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și gelozia Herei,pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile (Apollo), lenea(Dionis), tristețea(Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și nu în cele din urmă, suferinţa şi moartea (Hades). Speranța ar fi fost depusă se pare de Hestia, dar cel mai probabil de Atena, fiind zeița înțelepciunii.
Când Prometeu a furat focul din Olimp, Zeus s-a răzbunat ducându-i-o pe Pandora lui Epimetheus, fratele lui Prometeu. Pandora avea cu ea o cutie pe care nu trebuia să o deschidă sub nici o formă. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia, și toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe tot pământul. S-a grăbit să îi pună capacul, dar totul scăpase, excepție făcând un lucru care stătea la fundul cutiei, acesta fiind Speranța. Este frumoasă această poveste mitologică, dar în ceea ce mă priveşte cutia Pandorei este inima omului, cea din care ies toate răutăţile împrăştiindu-se peste cei din jur şi rănindu-i.
Evident că în fiecare inimă rămâne speranţa sau nădejdea, acolo într-un colţ, aşteptând să fie descoperită şi să ofere celor din jur încrederea şi lumina. Această cutie poate fi deschisă greu de proprietar ori poate fi uşor deschisă de către Dumnezeu prin credinţă, deoarece bisericeşte vorbind, spunem aşa: „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!” Lăsând deoparte mitologia greacă, doresc să le transmit celor care sunt fără de nădejde, celor care nu mai au nici o speranţă, cuvintele de la Romani 12, 12-15 „bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune……Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.”
Şi nu uitaţi nici vorba românească: „speranţa moare ultima.” Ea va muri când în univers va guverna doar dragostea. Eu, aşa sper, aşa cred.
Speranţa trebuie să nu ne părăsească niciodată. 
