BUZĂ, TONŢI ŞI CARAS

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 30 Mar 2015, 21:30

Articol pe placul a 26 bucatarasi
comenteaza

Vai, nu ştiu cum să vă spun, dar sunt zile când răbdarea îţi poate fi pusă la încercare până la cele mai înalte cote, desigur, într-o acută lipsă de timp, căci când poate fi pusă mai bine la încercare răbdarea decât atunci când nu ai timp? Am început postarea cu o interjecţie taman pentru că aşa am simţit în momentul în care m-am decis să scriu, clar, tot într-o fugă, tot sub presiunea timpului, dar cumva, ca o refulare, ca o contră asupra celor ce m-au presat azi, şi ca o arvună pentru zilele pline ce vor urma. N-am probleme cu ora de vară, ca să nu existe discuţii, mă trezesc fără probleme la ora 5 după noua oră chiar dacă dau stingerea la miez de noapte. Numai că dimineaţa vine cu o avalanşă de treburi. Acum să nu credeţi că vin aici cu nişte date, aşa, ca dintr-un jurnal de fată mare ce stă la pension, numai că-s zile, cum spuneam, care chiar te pun la încercare.

Luni, penultima zi a lunii martie, venită după o prea plină zi de duminică. La prima oră un concurs ce a venit să încununeze munca unui miniproiect desfăşurat cu copiii, aşadar, prezentarea proiectului, susţinerea lui, ascultarea tuturor copiilor implicaţi, adică şi a celor din alte localităţi, şi desemnarea câştigătorilor pentru faza următoare. Clar, am fost pe podium, iar asta o spun spre lauda copiilor, nu a mea, ei merită aplauzele. Şi cum ziua abia se apropiase de jumătate, ţinând cont de faptul că se apropie sărbătoarea Învierii, am socotit de cuviinţă că este firesc să vizităm un azil de bătrâni, desigur, nu cu mâna goală, ci cu tot ceea ce poate fi necesar unor oameni încercaţi de viaţă. Vă veţi întreba unde-i încercarea răbdării, nu-i aşa? Apăi staţi să vedeţi.

Cum aşteptam să-mi iasă fata de la şcoală, tot eram prin zonă, să nu mai stea la autobuz, primesc telefon de la soţie că nu-i mai porneşte maşina, contactul, cel de-al treilea schimbat, sucombase fără drept de revenire. Ştiţi cum e cu contactul ăsta de la maşină? Unul nou ţine un an, apoi legat cu sârmă doi ani. Eu am schimbat trei până acum, din ultimile două făcând unul căruia i-am pus două sârme. Rezultatul? A ţinut mai mult de un an, şi dacă nu era sârma de proastă calitate ţinea chiar doi. În fine, iau fata şi plec către soţia care mă suna de zor că a pornit maşina, contactul, într-o ultimă suflare, oferind ultima învârtire cu succes.  Bună treabă. Sună mecanicul, că eu nu mai aveam un alt contact să-l montez şi programează-te într-o juma de oră, asta în condiţiile în care deja trei familii mă aşteptau la sfeştanie. Acul de la indicatorul de benzină a maşinii defecte îmi arăta că-i pe negru, adică deja depăşise şi partea cu roşu.

Am pornit-o împinsă (ca pe vremuri dacia) şi am dat fuga să iau un pic de benzină din camera centralei. Surprizăăăă! Cât am lipsit  de-acasă a picat curentul, centrala avea apa la 120 de grade iar bateria din prelungirea UPS-ului deja se dusese şi ea. Suflecă băiete mânecile, pune mâna pe şurubelniţă, pe cleşte şi desfă pompa de recirculare, blocată de vreo gunoaie topită de apa mult prea fiartă. Maşina mergea pornită în curte, centrala dădea semne de revenire, mecanicul aştepta la vreo 20 km distanţă, cele trei familii aşteptau şi ele iar, eu eram în criză de timp. Răbdare, băiete, răbdare, căci cu răbdarea treci marea. În garajul mecanicului, după ce am desfăcut contactul, au apărut rând pe rând trei flăcăi mâncând seminţe. Zicea-i că-i operaţie pe cord la maşina mea, operaţie cu asistenţi, căci Buză, Tonţi şi Caras se uitau, scuipând seminţe-n pumn, la măestria mecanicului, discutând nonşalant (dar trăgând câte o ocheadă spre mine, deh, un străin) despre cele opt ore de cărţi jucate ieri şi despre partida de pescuit de alaltăieri. Pescăreştile adevăruri nu vi le mai înşirui, le bănuiţi şi voi, deşi, parcă nu-mi vine a crede că un crap chinezesc poate trage la pufuleţi. „Bă Tonţi, ce-o zice bă lumea că noi stăm la peşte şi la cărţi zi de zi?” Scuipând două coji pe jos, dar cu un ochi spre Caras, care se spijinise de-un capăt de menghină, Tonţi spuse: „invidioşi, bă, Buză, invidioşi pe norocul nostru”. Cred că ar fi fost privit cu uimire dacă le-aş fi spus că pentru mine ziua ar trebui să aibă cel puţin 16 ore de lumină, doar pentru treburi, că la pescuit n-am mai fost de-un car de ani. Am reparat maşina, da, am fost şi la sfeştanii, ba chiar, uite, dacă am avut răbdare, am scris şi-un blog simplu, chit că-s convins că voi nu aţi avut răbdare să-l citiţi.

Aaaa, că tot am vorbit de răbdare, zice Scriptura că „suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde”, iar în alt loc zice că „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.”

Comentarii (38)

01.04.2015, 22:47

Gaby, acu' eu ştiu că tu nu mă crezi capabil să fac mai multe treburi într-o zi , dar uite, de data asta chiar mi-a reuşit.
Şi da, am văzut că ai trecut să mă citeşti, bag seama că ţi-a arătat cineva butoanele.

06.04.2015, 09:13

Cu răbdare trecem și marea Cunosc sentimentul

13.07.2015, 15:01

Este bine ca nu ne pierdem si simtul umorului in asemenea clipe . Doar el ne mai ajuta ,, Sa dregem buuiocul '')

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]