Albumul bucatarasilor: retete cu suflet

Postat de Adinuta in Cu de toate pe 20 Iul 2011, 15:23

Articol pe placul a 4 bucatarasi
comenteaza

- Ce vrei sa-ti faca bunica bun cand vii acasa?

- Mmmm, pogaci! Si zacusca! Si … noi mai avem zmeura in gradina?!

Cred ca in mai toate dialogurile pe care le am cu bunica sau cineva drag de acasa, se strecoara cateva intrebari despre mancare. Si nici nu e de mirare. Zici copilarie, zici acasa si imediat ti se perinda prin fata ochilor cateva feluri imbietoare, simti in buricele degetelor firimituri de mamaliga rupta cu mana, mirosul de sarmale iti inunda narile, iar inima ti se umple de amintiri ca o camera de lumina cand deschizi geamul dimineata.

Ce-o fi asa bun pus in pogaci nu stiu. Am vazut-o de zeci sau sute de ori cum le face: faina, apa, un strop de sare, putin zahar si drojdie. O fi covata de lemn, or fi mainile bunicii sau plita incinsa, ori toate la un loc ce fac ca pogacile sa creasca si sa rumeneasca intr-un fel anume? Ce-o fi in zacusca de as manca-o pe painea moale in loc de fel principal si cina? Stiu legumele puse in ea si cum se face. Dar ceaunul romanesc sau oala ce fierbe la foc domol, lingura de lemn si zambetele celei care o cocoloseste si condimenteaza poate ii dau gustul acela care ma poate transporta intr-un vis ca scena aceea din filmul Ratatouille.

Chiar acum vreo doua saptamani, am vrut sa fac o reteta romaneasca pentru cativa polonezi. Si m-am gandit la gusturile de care m-am indragostit pe rand, nu doar facute in familia mea, ci si cele mancate pe la altii. Eu cam aveam talentul de a o face pe mama de rusine cand eram (mai) mica si ma trezeam spunand cand mergeam in vizita la cineva “dar ce clatite bune ati facuuuut! Mai bune ca ale lu' mamaaa!” Si nu pentru ca mama nu ar gati foarte bine, ci pentru ca un gust nou ma atragea mai ceva ca un bec aprins pe-o molie curioasa.

Sau cand mergeam la tara in vacantele de vara, ma culegea bunica de pe la vecinii din deal, unde ma gasea infipta pana la cot intr-o tigaie, mancand cu mana pesti mici, fripti cu putin ulei si sare, trecuti bine prin mujdei. Iar desertul era mamaliga calda si vartoasa cu zahar. Si se minuna ca eu acasa faceam mutre si abia ciuguleam cate ceva simandicos, iar in vizita la altcineva mancam orice cu pofta. De aceea, printre gusturile clare care-mi amintesc de acasa, se numara si cele mancate de pe la case straine, cum ar fi cele facute de mama prietenului meu bun din copilarie.

Pe Cristi il cunosc din clasa 1, a fost colegul meu de banca si peste ani, coincidenta a facut sa ne reintalnim si sa locuim cu mai multi in aceeasi casa in timpul facultatii. Insa nu despre el vreau sa scriu, ci despre mama lui buna. Din cand in cand, Cristi pleca la gara. Si eu trepidam prin casa asteptand sa se intoarca de parca s-ar fi dus intr-un loc primejdios si ma temeam la gandul ca poate nu se va intoarce. Daca intarzia, il sunam. Si cand intra pe usa, saream cu totii pe el si acolo, pe hol, desfaceam geanta. Mirosul dulce si zaharos ma ajuta sa scormonesc si sa le gasesc: prajiturile cu mere. Prajituri moi si cu puf alb si umed de zahar pe care le topeam una cate una si eram in stare sa le mananc zile la rand fara sa ma satur. Dupa un timp, ma alintam mieros “Auzi, nu-i zici tu lu' mama sa mai trimita prajituri?”. Pentru ca mamele noastre devenisera mamele tuturor cat am fost studenti. Iar mama lui mi-a devenit draga draga. Tot ei i-am cerut zilele trecute o reteta de chiftelute marinate si cand le-am vazut scaldate in sosul de ceapa cu smantana, mi-am amintit de anii studentiei si mai ca mi-a venit sa plang la 12 noaptea, plina din cap pana in picioare de ulei, dupa ce am prajit vreo doua ore la chiftelute mici de pui.

Se spune ca dragostea trece prin stomac. Asa e. Ca unele retete ne sunt de suflet. Eu as spune ca au suflet. Si ca furnicaturile pe care le simtim cand mancam ceva de care ne-a fost dor au de-a face cu faptul ca fiecare mancare draga ne este vie, are memorie. Ne amintim prima intalnire cu ea, indragosteala, cum nu ne mai saturam de ea si ce zambet cald ne lasa de fiecare data.

Voi de care retete v-at indragostit? Cum mai e relatia dintre voi? S-a rutinat sau e la fel de aprinsa si va tine cu furnici in calcaie? Ati tradat o reteta pentru alta? Haideti sa povestim despre cat suflet si caldura se gaseste in mancare.

LATER EDIT: Ca sa facem totul mai distractiv, eu va rog sa imi trimiteti cate o poza sau doua cu felul de mancare preferat. Si voi face aici  un album cu retetele de suflet ale bucatarasilor. Eu am pus cateva mai sus. Haideti, cu curaj, va iesi frumos :) Adresa de mail pe care puteti trimite si pe care am facut-o imediat ce mi-a venit ideea este [email protected]

Pe Gaby am convins-o prima, hehe :) asa ca iata prima reteta din album este baked alaska (nu ca as fi confunda-o cu pavlova prima data si era sa mi-o iau de la Gaby), urmata de pateul de pui aromat. Gabitul nostru iubeste papa bun de orice fel, nu e fata mofturoasa si mi-a trimis mai multe poze. Am ales si eu cum m-am priceput, dar noi stim ca dincolo de retetele ei bune si pozate frumos, ea pune si foarte mult suflet pe acest site. De cele mai multe ori, sufletul are chef de sotii, dar asta e alta poveste :D

Miha iubeste salata de vinete cu rosii si usturoi (dupa care si eu sunt topitaaaa) si bineinteles ceva cu multa, multa ciocolata! o felie de tort dulce :D. De la ea invatam retete de dulciuri fel de fel, dar si care este cea mai simpla metoda de a slabi: "daca va este teama sa nu va ingrasati,incercati sa beti inainte de fiecare masa 100 ml coniac. Coniacul,precum se stie din batrani atenueaza teama..." Dar eu cred ca ce nu ne spune Miha de fapt e ca fiind asa de harnicuta se mentine in forma, pentru ca gateste des si bine si cu multa dragoste!

Motanelul de la oale (barbatii fiind mai putini pe acest site, ii alintam mai tare, nu? :D) a trimis si el doua retete care i s-au cocolosit bine in suflet si iata ce spune despre ele:

"Turtele cu branza si marar - m-au insotit toata viata de mic copil, facute de bunica, si pana acum, facute de mine si inca imi plac foarte mult.

Scrumbiile de Dunare la gratar - fiind un pescar inrait am petrecut multe nopti la un foc si un gratar de peste pe malul Dunarii sau al altei balti si a fost si este in continuare minunat"

Cui nu-i place cum gateste mama? Cand suntem mici, totul roieste si jurul nostru si-a fericirii care ni se ofera pur si simplu pe palme. Apoi crestem si tanjim dupa mainile bune care ne leganau si ne alungau supararile. Multi dintre noi tinem strans in suflet retetele invatate acasa. Si de aceea una dintre bunatatile trimise de Kamy este invatata de la mama ei: limba de vita aromata. Si pentru ca in viata ne putem indragosti de mai multe ori si la varste diferite, mai tarziu i s-au aprins calcaiele dupa un tort de clatite facut de o prietena draga.

Credeati ca daca ati citit interviul cu Susu stiti totul despre ea? Da' de unde! Stiti voi care sunt retetele urcate cel mai sus in topul preferintelor ei? Poate descoperiti acum ca aveti ceva in comun cu ea. Eu de pilda m-am bucurat sa aflu ca printre deserturile preferate se afla unul al lui Jamie Oliver (pe care il iubesc! :>):  tort de ciocolata cu migdale si nuci. Cea de-a doua reteta este una mult mai exotica: vita cu sos thay red si orez arlechino.

La ce banuiti voi ca pofteste cel mai tare si mai tare Cris2711? Ei bine, am ispitit-o pana ne-a spus care dulce ii face cu ochiul, dar si care este felul principal dupa care se da in vant. Cui ii plac retetele cu crema fina de branza, va fi de acord cu Cris ca o feliuta de tort Baileys cu mascarpone ti se topeste in gura. Cat despre cea de-a doua bunatate, eu abia ii pot pronunta numele: schweinefilet sau file de porc, dar o cred pe cuvant ca e bun!

Ionela indrageste mai multe retete, care de care mai buna! Deci, sa le vedem care sunt: cozonacul tigrat, negresa cu bezea, pate-ul de porc si gugulufii pufosi din albusuri. Foarte tentante toate :) Pe mine daca m-ar ispiti, tare m-as indragosti cred de negresa cu bezea ca imi cam face cu ochiul.

Banuiti voi care era reteta cu care Ina noastra facea furori in facultate? Sa fi fost clatite? Sa fi fost placinte? Da' de unde! Bunatatea care i-a cucerit pe toti a fost salata de fasole verde cu maioneza, care le-a mers tuturor la suflet. Eu nu ma mir prea tare ca o reteta simpla a fost atat de indragita. Noi in facultate aveam un coleg care facea un mujdei extraordinar. Nu stiu ce buchisea la el, dar cert e ca nimeni nu il intrecea :) Iar printre retetele mele preferate se gaseste tot una usoara de tot: pogacile coapte pe plita :) Cea de-a doua reteta este una cu traditie in familia Inei, fiind preluata de la soacra ei, care si ea o avea de la o batrana:  parfe tricolor. Asa mi-am amintit ca si mama are o reteta de tort cu nuci de la bunica pe care eu inca nu am facut-o, dar trebuie sa ma incumet si s-o incerc, pentru ca e tot asa, de-acasa.

Ei, cum ne intoarcem mereu la bunica, la privirea ei blanda si la bucatele gustoase si sanatoase! Daca ne gandim bine, cred ca fiecare dintre noi are o reteta de suflet pe care cand o gustam facem un mic drum in timp, pe vremea cand eram de-o schioapa. Sidy a crescut cu drag cu retete pastrate in familie tocmai de la strabunica ei: papricas de pui cu galuste si placinta cu cartofi, varza sau branza. Eu recunosc ca placinta ma tenteaza tare de tot :p Face si mama una cu varza si e buna tareee!

Ciorba de salata, clatite cu branza si marar, galuste cu prune, mancarica de carne ... care va tenteaza cel mai tare? Sunt retetele cele mai indragite de Mena29 si o cred ca ii este greu sa alega intre ele. Eu recunosc cu rusine ca n-am mancat niciodata ciorba de salata, dar cred ca ceva are ea deosebit de i-a ramas in suflet Mihaelei

Isabela, despre care stim ca gateste "pur si simplu papa bun" s-a lasat ademenita dupa cum spune chiar ea de "delicii simple, necomplicate, dar care te cuceresc la prima imbucatura!" Rasolul de legume si tortul Padurea neagra sunt printre bunatatile ei preferate si cred ca multora le-ar merge la suflet. Eu cand am gustat pentru prima data o feliuta de Padurea neagra, m-am iubit cu ea pana la ultima firimitura! :p

Rocsi 1612 cari-i mai di pin nordu tarii ca si subsemnata Adinuta, o prins drag di borsul cu barabuli si leustian si turtile di la bunica si-as mai zici ieu, dar mi-i tiama ca nu m-oi face intaleasa :)) ... adica ciorba de cartofi cu leustean, turte facute de bunica si pe care nu le-ar da pe nicio alta prajitura cu pretentii, nucile umplute cu gust de sarbatoare si bineinteles poalele-n brau. Zic bineinteles, ca stim noi ce buneeee-s!! De bors nu mai spun, ca in Polonia eu n-am leustean si cand mi se face cate-o pofta ma ia jalea!

Cam ce credeti voi ca poate ajunge la inima unei dive? Sa fie o omleta cu caviar? Sau pastele cu trufe? Puiul fiert in sampanie fina? Dar de unde! Diva este diva prin atitudine, pentru ca gusturile cele mai bune nu sunt neaparat si cele mai scumpe. Iar daca Diva noastra mai sta si in bucatarie, va imaginati cam cat de rafinata poate iesi orice reteta in care pune ea suflet! Cat despre gusturile care merita un loc in inima ei, ea iubeste mancarea de urzici cu mamaliguta, pasca cu ciocolata, salata bulgareasca si tortul cu ciocolata.

Anca a trimis si ea doua retet de suflet, pe care le facea mama si pe care le-a incercat si ea si despre care spune:
"prima este placinta cu mere, cu foi subtiri si fragede. Imi amintesc ca a facut mama intr-o duminica si a lasat-o sa se raceasca. Eu insa am tot dat fuga in bucatarie, pana am reusit sa dau gata jumatate de tava. Nu as refuza niciodata o placinta cu mere, facuta de mama.
Iar a doua reteta de suflet sunt snitelele de vitel. Pentru mine aceasta era o mancare "de excursie" :).  Cand plecam in excursii (si nu erau putine), snitelul de vitel nu-mi lipsea din pachetelul cu mancare. Asta pentru ca nu exista fast food pe vremea aceea :)).

Varianta mea de snitel este putin diferita, fiind cu fulgi de porumb. Si ar mai fi multe, multe si as mai putea povesti ore (sau pagini) in sir.
Sper ca atunci cand va creste puiutul meu sa isi aduca aminte cu placere de mancarea facuta de buni sau de mama."

Ei, asa e cu retele cu care crestem, ca vorbele care ni se spun cand suntem mici si pe care le intelegem abia cand suntem si noi oameni mari. Le gasim mai tarziu intelesul si iubirea devine mai completa. Si da, vrem sa le dam mai departe puilor nostri, pentru ca in fond, sunt amintiri dragi, cu gust bun.
Cu ce credeti voi ca se racoreste Ruxy pe caldurile astea ce ne topesc vara? Cu o ciorbica de fasole verde, ca la bunica acasa. Asa-i ca-i buna si de la frigider? Mie asta-mi place vara, ca exista mancaruri pe care le putem servi fara incalzire. Tin minte cand mai mergeam la bunica si mancam sarmale cu ciuperci reci, direct cu mana si mi se pareau mai bune ca orice! tot un desert al copilariei sunt si clatitele, pe care Ruxy le prefera cu dulceata.
Cand eram prin liceu, am avut o perioada luuuuunga in care mancam foarte des cartofi prajiti si paste. Si pizza. Imi placeau atat de mult, ca ai mei erau ingrijorati ca nu prea mancam altceva. Da, pasiunea pentru cartofi prajiti poate fi de-a dreptul mistuitoare, creeaza dependenta, te indragosteste bine si numai poti scapa :D Asa ca o intelegem pe Ubulika de ce nu poate renunta la cartofii cu mujdei si la mini-pizza. Pai cum sa renunti la asa ceva? Se poate?!
Ce frumos e vara cand se umple de flori si sufletul ne este cald ca un soare aprins! Mie de aceasta stare mi-au amintit retetele de suflet ale Mihaelei11_io: prajitura cu mac a mamei Marioara si prajitura Greta Garbo a bunicii. Mie florile de mac mi se par extrem de frumoase si delicate, chiar am cateva fotografii printre maci in care ma simt asa, ca o floare :D bunica are maci in gradina si face prajituri bune tare! Si ce-a de-a doua reteta: pai cum sa nu te topesti de pofta cand pe ea stau motate niste capsuni?
Cand eram eu mica si pe la cofetarii nu se gasea mare lucru, tin minte ca de multe ori maraiam ca vreau o prajitura pentru ca apoi sa ies dezamagita de acolo. Multe erau umplute cu cate-o crema ce avea mai mult gust a margarina decat a orice altceva, fie nu erau foarte proaspete ... dar na, asta se gasea, asta luam. Insa dintre toate, dibuisem una care era mai buna: savarina! Ei, avea ea blatul dintr-un fel de paine cu sirop si crema era putin suspecta, dar era mai rasarita decat restul. Mai tarziu, cand am descoperit savarina adevarata, cu blat pufos si crema delicata, m-am indragostit de ea. A fost dragoste cu nabadai, am iubit-o si rea si buna, ca sa zic asa. De aceea, cand Alice a nostra a trimis o poza cu o savarina asa de frumoaaasa, brusc am prins drag de ea (de Alice adica, pentru ca pe savarina oricum o iubesc). Cea de-a doua reteta pare racoroasa si de vara si din ce spune ea, este preferata intregii familii: rulada de bezea cu capsuni.
Facem ce facem si tot la copilarie ne intoarcem :) Se pare ca prima dragoste e clar cea mai cu ecou, iar daca indragostelile fata de anumite persoane vin fulgerator, ne gadila bine in talpi si-apoi se duc rapid ca o ploaie de vara, cand vine vorba de mancare, fidelitatea ne caracterizeaza intru totul. Ce-am iubit cand eram mici, gusturile cu care am crescut ni se intiparesc bine in suflet si nu ne mai trece, nici daca zburam peste mari si tari. Corina33 inca tine gustul copilariei in brate si iubeste de cand era de-o schioapa papanasii pudrati cu zahar fin si supa calda de gaina.

Cui nu-i place sa manance? Este un mod de a ne rasfata simturile, de a invata lucruri noi, de a ne bucura de lucrurile mici ale vietii. Eu cred ca orice dieta am tine, atata timp cat nu avem interdictii medicale, ar trebui macar o data pe saptamana sa infingem lingurita intr-o inghetata buna si cremoasa, sau sa molfaim un papanas tavalit bine prin zahar, sa ne lingem pe degete dupa cateva patratele de ciocolata fina sau sa tinem in pumni o placinta moale si calda. Cred ca Diaconta e de acord cu mine si din acest motiv a si stat si s-a gandit ce sa aleaga. Pai cand sunt atatea gusturi si toate bune, e corect sa alegi doar cateva? :) Sa vedem ce ne spune chiar ea:

"Ador mancarurile facute de mama mea,de altfel ei i se datoreaza faptul ca am prins drag de ....bucatareala. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fac ciorbitele ei minunate,mai ales ciorba de salata.Dar cel mai mult imi plac sarmalele facute de mama mea in oala de lut,fierte in cuptor la foc molcom,pentru ca toate aromele sa se intrepatrunda.Placintele cu umplutura dulce ori sarata ,dar si mamaliguta cu branza. Imi place la nebunie inghetata in orice combinatie,mai ales cu fructe.Imi place carnita de pui si prajiturile cu muuuuuulte fructe."

Albumul de suflet al bucatarasilor

Retetele de suflet ale lui Gaby: baked alaska si pate aromat
Retetele de suflet ale lui Miha: salata de vinete si tortul ciocolatos
Motanul la oale prefera turtele cu branza si marar
si scrumbiile de dunare la gratar
Kamy iubeste limba de vita aromata si tortul de clatite
Susu este indragostita de tortul cu ciocolata si migdale si reteta de vita cu sos thay red si orez arlechino
Cris2711 adora tortul Baileys cu mascarpone si schweinefilet
Ionela iubeste cozonacul tigrat negresa cu bezea
pate din ficat de porc guguluf din albusuri
Ina se lauda in facultate cu salata de fasole verde cu maioneza si i-a devenit drag parfe-ul tricolor
Sidy adora retetele strabunicii: Papricas de pui cu galuste si placinta cu cartofi, varza sau branza
Mena29 iubeste ciorba de salata clatitele cu branza si marar
galustele cu prune si mancarica de carne
Isabela s-a lasat cucerita de rasolul de legume si tortul Padurea neagra
Rocsi 1612 iubeste cu foc ciorba de cartofi cu leustean turtele bunicii
nucile umplute poalele-n brau
Diva in bucatarie s-a indragostit de mancarea de urzici pasca cu ciocolata
salata bulgareasca si tortul de ciocolata
Anca indrageste placintele cu mere si snitelele de vitel in fulgi de porumb
Ruxy iubeste ciorba de fasole verde si clatitele cu dulceata
Ubulika adora cartofii cu mujdei si mini-pizza
Mihaelei ii sunt dragi prajitura cu mac a mamei Marioara si prajitura Greta Garbo a bunicii
Alice iubeste savarinele si rulada de bezea cu capsuni
Corina33 adora papanasii si supa de gaina
Diaconta adora inghetata cu fructe mancarurile cu pui
sarmalele mamei, facute in oala de lut prajiturile cu fructe si nu numai :)

Comentarii (106)

06.08.2011, 14:05

Adinuta, am primit vederea. Multumesc frumos, esti tare draguta. PUp

08.08.2011, 13:32

Ma bucur, dragele mele! Sper ca au ajuns toate! Mai am doua de pus zilele astea, ca eram printre bagaje cand am primit ultimele adrese. Va pup!

04.09.2011, 16:33

a ajuns si a mea Adinuta multumesc

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

ieri la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]