Turtite picante, la tigaia grill

de RODIMUR in Piine, 21 Noi 2018 | 3539 vizualizari

 

Încă de anul trecut îmi doresc să fac turtițe picante la grill și iată că odată cu venirea Postului Crăciunului, a venit și rândul lor să le prepar. 
Rețeta aceasta de turtițe diferă de aceea a turtițelor obișnuite, nu numai prin adaosul de condimente, ci și prin faptul că aluatul nu se frământă cu apă caldă, ci cu apă minerală, care-l va face aerat și bine crescut.
Din ingredientele de mai jos am făcut 4 turtițe pufoase și gustoase.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 1 linguriță de sare fină
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 275-300 ml de apă minerală
  • 1/2 linguriță de piper negru
  • 1/2 linguriță de boia de ardei dulce
  • 1 linguriță de chimen măcinat
  • 1 linguriță de oregano
  • 1 linguriță de ierburi de grădină
  • făină pentru modelat
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Turtite picante, la tigaia grill:

Făina albă cernută se pune în vasul pentru frământat și în ea se adaugă: sare. piper, boia, oregano, ierburi de grădină și chimen măcinat.

După ce s-au amestecat bine aceste ingrediente uscate, se face o adâncitură în mijloc și se pune drojdia proaspătă fărâmițată și zahărul.

Se adaugă apa minerală, puțin câte puțin, până ce se dizolvă atât drojdia, cât și zahărul și se încorporează toată făina.

Se adaugă și cele două linguri de ulei de măsline și se frământă până ce aluatul devine elastic și nelipicios.

Se lasă aluatul la dospit, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

Când aluatul și-a dublat volumul, se pune pe planșeta de lucru pe care s-a presărat făină, se mai frământă puțin, pentru eliberarea bulelor de aer și se taie în patru părți egale.

Din fiecare bucată de aluat se face o bilă, care se aplatizează.

Se acoperă turtițele cu un șervet curat și se mai lasă 10 minute să crească, după care se prăjesc la tigaia grill (încinsă în prealabil) la foc mic, pe ambele fețe, ca să se rumenească frumos și să se pătrundă.

TIPS-URI

1

Amestecați bine condimentele cu făina, ca să se distribuie uniform.

2

Puteți folosi și alte condimente, care vă plac.

3

Puteți folosi ulei de floarea soarelui, dar la aceste turtițe picante, uleiul de măsline este mai potrivit.

4

Înainte de a pune turtițele la prăjit, asigurați-vă că tigaia este încinsă. Eventual, puteți să ungeți tigaia cu un strat fin de ulei, măcar înainte de a prăji prima turtiță.

5

Prăjiți turtițele la foc mic, ca să nu se ardă, ci să se pătrundă bine și să se rumenească frumos.

Daca ti-a placut reteta noastra "Turtite picante, la tigaia grill" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (28)

RODIMUR 1

26.11.2018, 11:46

Așa e, Daniela...Mulțumesc frumos!

mirela0911 1

26.11.2018, 13:09

Tare bune sunt, mai ales picante!

RODIMUR 1

26.11.2018, 14:29

Așa e, Mirela, m-am convins...Mulțumesc pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Paine neagra cu seminte