Recunosc că supa ar fi fost mult mai bună, cu tăiței de casă, cum numai mama mea știa să facă și bineînțeles, cu un puișor crescut la curte! Dar o să mă mulțumesc cu o caserolă de pulpe de pui și tăiței, din comerț, dacă altfel nu se poate și o să încerc să-mi aduc aminte de gustul copilăriei mele. Vă garantez că este gustos și așa și foarte simplu și ușor de făcut!
Într-o oală potrivită, puneți cca 4 l de apă la fiert, cu foarte puțină sare. Până ce apa fierbe, numai bine aveți timp să curățați pulpele de pielița aceea groasă, să le spălați bine, în apă călduță, după care să le puneți să stea în apă rece, cam 10-15 minute. Când apa începe să fiarbă, strecurați pulpele și puneți-le la fiert, la foc mic pentru ca să nu se tulbure supa. Spumuiți, de câte ori este nevoie dar aveți mare grijă să nu aruncați și grăsimea care va da gust bun supei. Eu obișnuiesc să pun ceapa întreagă și usturoiul, atunci când carne este aproape fiartă, deoarece sunt doar pentru gust și oricum vor fi îndepărtate din supă.
Atenție: Pielița aia gălbuie și groasă, se va îndepărta mai ușor dacă scufundați în apă fierbinte pentru 10-15 secunde sau dacă treceți prin flacăra de la aragaz!
Între timp, curățați rădăcinoasele (morcovul, pătrunjelul și țelina), spălați-le și pregătiți-le pentru supă. Puteți să le tăiați pe lung sau rondele, cum doriți.
Când carnea este fiartă, strecurați supa printr-o sită deasă, într-o altă oală, curată și puneți la fiert morcovii, țelina, pătrunjelul și boabele de piper. Pulpele se dau deoparte pentru a fi puse în supă, când va fi aproape gata.
Până ce fierb legumele, alegeți, spălați și tocați mărunt frunzele de pătrunjel.
Când legumele sunt fierte, adaugați pulpele (deja fierte!), completați cu apă (dacă este nevoie!) și condimentați cu sare și piper, după gust. Dacă țineți regim, atunci condimentați doar cu ce știți că vă priește sau nu puneți deloc! Mai lăsați pe foc câteva clocote, după care presărați puțin pătrunjel tocat mărunt, dacă doriți, opriți focul și puneți capacul.
Lăsați supa să "se odihnească" timp în care fierbeți separat, tăiței (conform instrucțiunilor de pe ambalaj!) dar numai câți serviți la masa respectivă. Când sunt fierți, îi strecurați, îi clătiți, îi scurgeți și apoi îi puneți direct în farfurie, iar peste ei turnați supa. Presărați deasupra verdeață de pătrunjel tocată mărunt, dacă vă place.
Poftă bună!
1
Fierbeți copănelele în apă multă și la foc mic pentru ca să nu se tulbure supa. După ce ați scos carnea și ați strecurat supa, puteți iuți focul ca să fierbă mai repede legumele!
2
Nu fierbeți prea mult ceapa și usturoiul, în supă, deoarece se zdrobesc și o tulbură. Rolul lor este doar să dea gust bun supei.
3
Preparați tăițeii conform indicațiilor de pe ambalaj și doar în cantitatea necesară pentru masa respectivă.
4
Nu fierbeți tăițeii direct în oala cu supă pentru că se vor umfla foarte mult. După ce i-ați fiert separat, i-ați clătit și scurs bine de apă, puneți-i direct în farfuria în care mâncați.
5
Frunzele de pătrunjel se pot pune direct în farfurie, înainte de a mânca.