Am descoperit în ultimele zile tot felul de rețete de Pască, care mai de care mai atrăgătoare. Două dintre ele mi-au atras atenția: una fără aluat și una cu ciocolată. Am să le încerc, cu siguranță, dar parcă de Sfintele Sărbători de Paște tot pasca tradițională mi se pare mai potrivită.
Mă poartă în timp, mă face să-mi amintesc frumoasele sărbători petrecute în familie. Când eram micuță, îmi plăcea tare mult să stau pe lângă mama să împletesc aluatul și să gust din brânza dulce cu stafide.
Iată ce vă propun:
Mai întâi de toate am frământat aluatul.
Într-un castron încăpător am cernut făina și am amestecat-o cu drojdia uscată. Separat, într-un alt castron am amestecat brânza cu restul ingredientelor.
Am făcut o adâncitură în făina din celălalt castron și am turnat în ea maglavaisul.
Am frământat până când am obținut o cocă densă și elastică. Am lăsat-o să dospească aproximativ 45 de minute în loc cald.
În timp ce aluatul a dospit m-am ocupat de umplutură.
Am separat ouăle. Am pus albușurile deoparte.
Într-un castron încăpător am amestecat brânza cu restul ingredientelor, obținând o cremă de brânză fină și aromată.
După ce aluatul a dospit batem și albușul spumă tare și îl încorporăm ușor în crema de brânză.
Am împărțit aluatul dospit în 3 părți egale. O parte am întins-o și am așezat-o pe fundul tăvii. Celelalte două bucăți de aluat le-am împletit și am realizat marginea păștii.
Am pus umplutura de brânză în pască, apoi am uns-o cu grijă cu un ou bătut. Am mai lăsat-o să dospească 15 minute timp în care am încins cuptorul.
Am copt-o 20 de minute la 170 de grade, apoi am crescut temperatura cuptorului la 180 de grade și am mai lăsat-o aproximativ 10 minute.
Este o pască umedă, cu miros și gust îmbietor. Este apreciată de toată lumea pentru faptul că nu este seacă/uscată.
Paște cu lumină și liniște în suflet!