Dulceturile care-mi amintesc de copilarie, sunt 3, mari si late: dulceata de trandafiri, dulceata de zmeura si cea de afine.
Au fost vremuri dificile financiar, in care tata era pensionar (cu pensiile alea mici de dupa '89) si noi eram 3, 3 doar noi, copiii, plus parintii.
Usor nu ne-a fost si tocmai de aceea cautam sa facem si sa mancam ceea ce nu era scump, ceea ce putem lua gratis de la natura:).
Afinele ne-au incantat multi ani, in dulceturi sau siropuri, pentru ca populau pe o suprafata foarte mare o livada mostenita de tata. Zmeura era ceva mai sus de acea livada iar trandafirul in gradinile prietenelor mamei.
Nu-mi amintesc cu tristete de acea perioada. O perioada in care eram satui de ciuperci de padure cum ar fi hribi, galbiori sau vinetele in timp ce altii ar fi dat bani grei pe ele. Noi..ii aveam gratis :)
Dar! Privesc partea frumoasa, privesc amprenta pe care si-a lasat-o acea perioada asupra mea.
Obiceiul de a nu face mofturi la mancare, ne a ne bucura de orice fel ne era pus in fata, de a aprecia munca si sacrificiul mamei.
Nu ca astazi, cand copiii mei imi spun: dar mie nu imi place cu sos sau..eu vreau altceva :).
Dulceata de trandafir isi imprastie aroma in toata casa. O aroma fina, dulceaga, cu-n miros imbatator, asociata cu cea mai frumoasa culoare pe care o poate avea o dulceata.
Pixelii aparatului meu sunt prea saraci pentru a putea reda culoarea reala ce parca nu-ti mai satura privirea.
Anul trecut am scapat-o la fiert cam mult si a iesit tare si maronie. Tot anul am fost trista :)) cand o vedeam pe raftul de sus al frigiderului si nu-mi venea sa ma infrupt din ea pentru ca nu era..dulceata mea roz- bombon.
Modul de preparare e mai mult decat simplu. Eu am avut trandafirul curatat si frecat , pastrat in frigider, intr-un borcan cu capac, inca de doua zile. L-am scos cand am pus la fiert siropul.
Se pune zaharul impreuna cu apa, la fiert, la foc mic. Eu la dulceturile facute in cantitati mici folosesc un ceaun de tuci. Lasam sa fiarba curatand spuma si verificam cand s-a legat prin proba picaturii in apa rece : luam sirop cu o lingura si-l lasam sa curga inapoi in vas. Ultima picatura ce curge de pe lingura o lasam sa cada intr-o cescuta cu apa rece. Daca picatura se imprastie in apa , mai trebuie fiert. Daca picatura ramane asemeni unei perlute, siropul e legat. A durat fiertul undeva la 30-35 minute .
Cand siropul e legat punem trandafirul si lamaia feliata (o spalati intai).Am mai pus si 1/2 din cantitatea de sirop lasata de trandafir in borcan; nu m-am indurat s-o pun toata ca cine stie ce-mi mai vine sa colorez in roz :)). Am mai lasat la fiert cel mult 5 minute. Am scos lamaia si am turnat in borcanele spalate si sterilizate, fierbinte (am pus lama unui cutit dedesubt ,sa nu crape borcanul).Am capsat borcanele .
Mi-a iesit, cantitativ, borcanelul din imagine plus inca doua de 380 gr.