Ciorba de legume, cu afumaturi

de RODIMUR in Ciorbe, 10 Oct 2019 | 3491 vizualizari

 

Ce poate fi mai bun, în aceste prime zile reci de toamnă, decât o ciorbă de legume, cu afumături? Asta am gândit la un moment dat zilele trecute, când nu mai știam ce să gătesc. Așa că odată decizia luată, am trecut urgent la treabă și în scurt timp, ciorbița răspândea din farfurii, mirosuri tentante...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1/2 țelină
  • 4 cartofi roz
  • 2 roșii medii
  • 2 cepe
  • 4 căței de usturoi
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ardei gras roșu
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 350 grame de afumături (cârnați afumați de porc și kaiser)
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • cimbru
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de legume, cu afumaturi:

Rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se curăță, se spală, se taie și se pun la fiert cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se adună și se aruncă. Se completează cu apă caldă, atunci când este cazul.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient și la foc mic, numai cât să se înmoaie ușor și nu să se ardă.

Se spală ardeii grași, se curăță de cotoare și de semințe, se taie julienne și se călesc ușor, cu ceapa și usturoiul.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se adaugă în tigaia cu legume puse la călit. Se călesc legumele la foc mic, până ce scade puțin lichidul lăsat de roșii.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oala cu legumele fierte deja pe jumătate.

Se taie afumăturile în felii/rondele potrivite.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Când cartofii sunt aproape fierți, se adaugă în oală și legumele călite, iar apoi afumăturile pentru ultimele două clocote.

Se condimentează ciorba cu: sare, piper și cimbru și după încă 4-5 minute se ia oala de pe foc, se adaugă pătrunjel tocat, se pune capacul și după 10 minute ”de odihnă”, ciorba poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu aibă un gust amar, ci înmuiați-le doar ușor, în ulei suficient și la foc mic.

2

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă la fiert și adăugați-i în oală când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

3

Adăugați afumăturile feliate spre sfârșitul preparării, pentru încă 4-5 minute de fiert, la foc mediu.

4

Presărați pătrunjel tocat, după ce ați luat oala de pe foc.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume, cu afumaturi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

RODIMUR 1

13.10.2019, 18:29

Așa este, Lucy, ciorbița de felul acesta este cam pe placul tuturor...! Mulțumesc frumos!

Rocsi 1

14.10.2019, 21:47

Ciorba cu afumatura este super, super gustoasa!

RODIMUR 1

14.10.2019, 23:09

Cam așa este, Rocsi... Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Ciorba de rata cu legume