Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR in Ciorbe, 25 Noi 2019 | 6547 vizualizari

 

Știam de mult timp această rețetă, dar n-aveam curajul s-o prepar, gândindu-mă că perișoarele de ciuperci, fără ou, s-ar putea desface, la fiert. Acum am încercat prima dată această rețetă și secretul păstrării intacte a perișoarelor a fost fierberea lor la foc mic. A ieșit o ciorbă foarte gustoasă și pentru că-mi mai rămăseseră câteva ciupercuțe întregi de la salata ”Poienița”, le-am adăugat în oală pentru ultimele 2-3 minute de fiert.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.
Pentru aceasta Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post ai nevoie de urmatoarele ingrediente: radacinoase, ardei gras, varza, ceapa, rosie, ciuperci.
 

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 felie de țelină
  • 1/2 ardei capia
  • 1/2 ardei gras verde
  • 100 grame de varză tocată
  • 1 ceapă galbenă
  • 4 căței de usturoi
  • 1 roșie mare
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • Pentru perișoare:
  • 400 grame de ciuperci champignons
  • 6 linguri de făină albă
  • oregano
  • pătrunjel tocat
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post:

Cum se prepara Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post

Rădăcinoasele (morcovi, pătrunjel, țelină) se curăță, se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se adună și se aruncă.

Ciupercile se curăță de pielițe și de filamente, se spală și se fierb timp de 10 minute, în apă cu sare. După acest interval de timp, se strecoară și se lasă în strecurătoare, ca să se scurgă complet de apă.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se taie fin și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă mărunt.

Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, după care se taie julienne și se călesc cu celelalte legume.

Varza se spală și se toacă mărunt, iar apoi se adaugă în tigaie, la călit, cu ceapa, usturoiul și ardeii.

Se spală roșia, se curăță de semințe, se taie cubulețe și se pune în tigaie, la călit cu celelalte legume. Se lasă tigaia la foc mic, până ce legumele se pătrund și scade puțin lichidul lăsat de roșie.

Când rădăcinoasele din oală sunt aproape fierte, se adaugă legumele călite, se completează cu apă caldă și se lasă ciorba la foc mic, până ce sunt gata perișoarele.

Pentru perișoare, se tamponează ciupercile cu prosoape de bucătărie, pentru a absorbi apa de prisos, după care se toacă fin, prin blender. 

La ciupercile tocate se adaugă: sarea, piperul, oregano, pătrunjel tocat și la urmă, făina. Se amestecă bine compoziția, pentru omogenizare și apoi se formează perișoare.

Se oprește focul de la aragaz, se pun perișoarele în ciorbă și se fierb, la foc mic, până ce se ridică la suprafață. Atunci se condimentează ciorba cu: sare, piper și cimbru și se presară pătrunjel tocat. 

Se ia oala de pe foc, se pune capacul, iar ciorba este servită după ce ”se odihnește” timp de 10 minute.

Incearca si reteta de Ciorba falsa de burta, foarte gustoasa si in aceasta varianta sau reteta de Ciorba de ciuperci pleurotus.

Iti recomandam si reteta de Ciorba acra cu galbiori.

TIPS-URI

1

Nu căliți tare legumele, ca să nu se ardă și să devină amare. Înmuiați-le la foc mic și în ulei suficient, până ce devin transparente.

2

Pentru perișoare, tocați fin ciupercile, după ce ați absorbit apa de prisos din ele. Dacă vor fi apoase, va trebui să adăugați mai multă făină, ceea ce le-ar face mai puțin bune și mai tari.

3

Fierbeți perișoarele la foc mic, ca să nu se destrame, până ce se ridică la suprafață.

4

Serviți ciorba după ce ”s-a odihnit”, cu capacul pus pe oală, timp de 10 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba cu legume si perisoare de ciuperci - Reteta gustoasa de post" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu foi de napolitane si crema de biscuiti - Gustoasa si spornica

de laura_n 7

ieri la 14:59

Pilaf de orez cu legume, pipote si inimi de pui, in sos de rosii - Reteta gustoasa si economica

de vasimur 4

pe 06.11 la 10:16

Cheesecake Dubai: Desertul delicios, cu aromă orientală

pe 06.11 la 09:44

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba taraneasca cu piept de pui