Eșelnița, o așezare minunată

Postat de carmenvlad in Bucataras hai hui pe 6 Noi 2011, 16:13

Articol pe placul a 15 bucatarasi
comenteaza

Am avut rezervare la pensiunea Steaua Dunării, unde am petrecut patru zile minunate și de unde am plecat să vizităm tot ce se putea în împrejurimile ei. Am vizitat orașul Orșova, Băile Herculane, Drobeta Turnu Severin, Moldova Nouă. Am vizitat deasemeni, micuța mânăstire Sf. Ana, situată pe dealul Orsovei și care a fost ctitorită de ziaristul Pamfil Seicaru, în amintirea și aducerea aminte a camarazilor căzuți în primul război mondial, în luptele de pe dealurile Orșovei. Ne-am bucurat de frumoasele peisaje ce se infățișau în fața ochilor, de o o excursie cu vaporașul prin cazanale Dunării și ne-am delectat cu gustoasele preparate din pește, cu clătite și papanași cu dulceață de mure.

Ce pot să vă spun despre Eșelnița? Comuna este așezată în sud-vestul țării, în zona defileului Dunării, între Moldova Veche și Gura Văii. Așezarea datează din anul 1970 când în timpul construirii Hidrocentralei Porțile de Fier, oamenii au fost strămutați din albia Dunării, deoarece nivelul lacului de acumulare a crescut cu peste 20 m. Am admirat casele frumoase, ordinea și curățenia, florile frumoase de la intrarea în curți. Am fost impresionată de casele asemănătoare celor din zona Covasnei, cu porți înalte ce nu-ți dădeau voie să privești în curți dar cu ferestrele spre stradă și așezate una lângă alta. Principala ocupație a locuitorilor este din câte am văzut eu, turismul.

În comună se găsesc câteva obiective turistice care-ti desfată privirile dar și peisaje incredibil de frumoase, care pur si simplu îți taie respirația. Nu poți parcă să crezi că avem o țară atât de frumoasă și cu oameni atât de gospodari. Trebuie să vezi Valea Macroniei, satul de vacanță Macronia și desigur nemaipomenita Mânăstire Macronia, așezată pe un micuț colț de stâncă pe malul Dunării. Din nefericire pentru noi, mânăstirea era în renovare dar am admirat clădirea din afară și chiar de pe Dunăre în timpul excursiei. Nu pot să nu vă vorbesc despre incredibila sculptură "Statuia lui Decebal la Macronia" în Cazanele Dunării. Monumentul a fost sculptat după modelul celui din Stânca Muntelui Rushmore și este cea mai mare statuie din Europa.

Este cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertății, cu opt metri mai mare decât statuia lui Christos din Rio de Janeiro și cu zece metri mai înaltă decât Colosul din Rhodos. Chipul lui Decebal stă de strajă la Dunăre și este amplasat la ieșirea din comuna Eșelnița, pe o stâncă în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării. Ideea construirii acestui impresionant monument a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, un controversat istoric amator. Construcția s-a desfășurat într-o perioadă de timp de 10 ani (1994-2004) și a fost executată de o echipă de 12 sculptori-alpiniști, condusă de sculptorul român Florin Cotarcea. Semnificația statuii este o replică la placa memorială antică (“Tabula Traiana”), ce se află de peste 2000 de ani pe malul sârbesc al Dunării.

Monumentul a fost ridicat de împăratul Traian, adversarul regelui Decebal, pentru a marca marşul trupelor imperiale romane spre Dacia şi a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105. În comuna Eșelnița se găsesc cel puțin 11 pensiuni, care de care mai frumoasă. Noi am locuit la pensiunea Steaua Dunării, prima pensiune construită în această zonă, încă din anul 2001. Este amplasată pe malul Dunării și se bucură de lumina soarelui aproape toată ziua. Peisajul ce se arată, în fața ochilor este fermecător și te poți bucura de răsăritul soarelui la Cazanele Mici și de apusul soarelui printre vârfurile Ciucărul Mare și Ciucărul Mic.

Am avut o cameră frumoasă, este drept, cu aerul condiționat pornit numai pe ventilare, cu ieșire pe o terasă poziționată spre Dunăre de unde priveam până departe spre malul sârbesc. Am petrecut patru zile minunate. Am savurat cafeaua pe terasa aflată pe malul apei, am servit masa într-un loc fermecător și ne-am bucurat că am fost împreună. S-a dansat, s-a cântat și s-a mâncat foarte bine. A sosit și ziua plecării. Greu, greu ne-am strâns bagajele și am plecat spre Constanța. Am lăsat în urmă ținutul minunat al Banatului iar eu cu nostalgia zilelor petrecute aici, vă invit să vă delectați cu fotografiile de mai jos.

Comentarii (17)

18.11.2011, 08:30

cu aceleasi impresii am ramas si noi. In vara am avut un traseu asemanator, dar ne-am cazat in Herculane, iar in Eselnita am oprit pentru un prinz de peste la pensiunea Septembrie. Din pacate, ai vazut ce bijuterie a fost Herculane si in ce hal a ajuns?

27.11.2011, 12:22

Aceeasi impresie o am si eu despre decaderea orasului Herculane. Am ramas neplacut surprisa de nepasarea oamenilor sau a autoritatilor, nici nu stiu cine este mai vinovat. Nu pot sa cred ca un oras cu case atat de frumoase si reprezentative pentru un anumit stil arhitectonic, constructii cu o mare valoare artistica si istorica sunt lasate in paragina. Am facut o multime de poze si sper sa le pun pe site cat mai repede si sper ca aceasta situaite sa se schimbe cat mai repede si nu pot sa nu ma intreb... cui foloseste?

05.12.2011, 23:01

Frumoasa zona
Am fost acum doi ani .
Ma bucur ca ai petrecut asemenea clipe placute

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs