Eu am aflat, la modul concret, despre Paștele Blajinilor abia după ce a murit tăticu și am susținut-o mai mult pe mămica în toate demersurile ei bisericești. Dar asta nu înseamnă că acest obicei local ar fi de dată recentă. El există de mult timp, în special în zona Moldovei, deși nu apare în cărțile bisericești, nici în Biblie. Oamenii totuși păstrează și perpetuează acest obicei, care le dă senzația că astfel se apropie de cei dragi care nu mai sunt...
Există chiar și o suită de legende despre „blajini”. Se spune că „blajinii” sunt oameni blânzi și pașnici, care trăiesc într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Se mai spune că sunt dintre cei dintâi oameni de pe Pământ, că se mai numesc „Rohmani” (cuvânt provenit din limba tracă) și că trăiesc singuri, dedicați în totalitate rugăciunilor pentru cei vii. Ei conviețuiesc cu soțiile lor numai 30 de zile pe an, doar în scopul procreației. Cum nu sunt capabili să calculeze data Sfintelor sărbători de Paști, sunt anunțați de creștini, care le vestesc venirea acestei mari sărbători prin aruncarea în ape a cojilor de ouă, în Sâmbăta Mare.
Unii cred că „blajinii” susțin stâlpii Pământului, așa că fără ei, lumea s-ar scufunda în haos.
În popor mai există credința că „blajinii” ar proveni din copiii care au murit imediat după naștere și care nu au fost botezați. Pentru alții, „blajinii” sunt urmașii celor care n-au reușit să traverseze marea și să-l urmeze pe Moise care a eliberat poporul evreu de sub robia egiptenilor. De atunci ei au rămas pe o insulă îndepărtată, aproape de Rai, pe unde trece Apa Sâmbetei.
În Bucovina se crede că „blajinii” sunt jumătate-om, jumătate-pește și că trăiesc în pârâu.
Toate aceste legende sunt, totuși, puțin cunoscute de oamenii de rând. Ele există mai mult în scrierile vechi. Pentru credincioși, „blajinii” sunt „cei adormiți”, „cei fericiți”, pentru că au plecat din această lume, într-una mai bună (pentru că „blajenâi” înseamnă „fericit”, în limba rusă).
Paștele Blajinilor nu este, de fapt, o sărbătoare, ci un obicei local specific Europei de sud-est. Este Paștele celor adormiți (decedați). Este o zi de pomenire a celor adormiți, dar nu este o zi tristă, ci plină de optimism și bucurie, căci toți cei care participă cred că prin Învierea lui Iisus Hristos și prin promisiunea că toți vor învia, moartea nu mai este un sfârșit fatal, ci o trecere spre viața veșnică.
Pentru unii, Paștele Blajinilor este o sărbătoare creștină, pentru că o asociază cu slujbele care se țin la biserică în această zi. Pentru alții, însă, Paștele Blajinilor are rădăcini păgâne, deoarece existența ei nu este consemnată în cărțile bisericești.
La ruși, sărbătoarea se numește Radonița și are loc în ziua de marți, după Săptămâna Luminată, iar cea mai mare amploare o ia în Republica Moldova, unde ziua de luni, după Duminica Tomii, este liberă, iar autoritățile locale pun la dispoziția creștinilor, gratuit, mijloace de transport care să-i ducă spre locurile de pomenire. Chiar mi-amintesc că foste eleve de-ale mele, din Republica Moldova cereau învoire să meargă acasă, pentru a participa la această sărbătoare...
La noi, Paștele Blajinilor are loc, în general, luni, după Duminica Tomii. În unele locuri, a rămas obiceiul de pe vremea comunismului, când oamenii lucrau lunea, ca preoții să oficieze slujbele chiar de Duminica Tomii, deși conform tipicului bisericesc se interzice pomenirea morților în Săptămâna Luminată (inclusiv în Duminica Tomii).
Totuși, la Botoșani, cel puțin de când știu eu, Paștele Blajinilor are loc în cimitire, cu oficierea tuturor preoților din oraș în prima sâmbătă din Săptămâna Luminată. Nu știu cum se poate așa ceva, dar aceasta este tradiția...
Primul Paște al Blajinilor la care am participat a fost un șoc pentru mine. Mămica îmi spusese că vine multă lume, dar nu am înțeles atunci prea bine ce înseamnă aceasta. Mai precis, toate străzile din jurul cimitirului sunt practic blocate, iar reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei, prezenți în număr mare, dirijează cu chiu cu vai deplasarea autovehiculelor, pentru a găsi fiecare un loc de parcare și pentru a evita eventuale încăierări. Aproape o jumătate din populația orașului a venit la cimitir, iar cealaltă jumătate s-a dus la celălalt. Cine vine dis-de-dimineață, poate găsi un loc (sunt preferate cele de la intrarea în cimitir), dar nu este sigur că nu va fi blocat și că va putea pleca înainte ca în jurul său să se elibereze parcarea.
Oamenii se așează de o parte și de alta a ușii de la intrarea în biserică, în șiruri lungi, având coșurile pline de: pască, ouă roșii, fructe, cozonaci, dulciuri, mâncare, vin, pachețele pentru săraci, flori...De toate. Tot ce se poate mânca, se aduce acolo, pentru că se zice că se sărbătorește Paștele cu morții (care sunt liberi în acea zi!). Se curăță dinainte mormintele, se împodobesc cu flori și se așteaptă oficierea slujbei. Toți preoții orașului se deplasează la cimitire, oficiază slujba de pomenire a morților (care se aude de la mare distanță, amplificată de aparate sofisticate), iar apoi ies din biserică pentru a stropi cu agheazmă ofrandele aduse și pe credincioși. Uneori se dădea anafură și se colectau: ouă roșii, colaci, fructe, pască și cozonac, pe care le dăruiau cu drag credincioșii ca să fie duse la azile de bătrâni, sau la cei nevoiași. (Astăzi, nu a fost decât stropirea cu agheazmă, după slujbă, la care am asistat foarte puțin, pentru că am ajuns destul de târziu acolo, iar parcarea ne-a luat, de asemenea, destul timp.) După care toți au plecat la morminte, au pregătit pomelnicele și banii, au aranjat mâncarea, paharele și cănițele, sticlele cu vin, apă și suc...Am avut norocul că preotul care a fost repartizat pentru parcela noastră a venit destul de repede, așa că după citirea pomelnicelor și stropirea mormintelor cu vin, am rămas să oferim celor săraci care ne-au împresurat imediat (căci ei urmează itinerariul preotului) pachețelele pregătite pentru ei. După ce am fost, unii dintre noi, prin tot cimitirul să aprindem lumânări la mormintele celor adormiți din neamul nostru ne-am întors am ciocnit ouă roșii și am lăsat cojile pe morminte. Am mâncat de toate, a băut fiecare ce-a vrut (apă, suc, vin, sau țuică)... În alți ani am dus și cafea, dar acum se pare că am uitat cu toții. Am fost prezenți mai puțini din familie, anul acesta, șase cu toții, dar am povestit despre cei plecați dintre noi, întâmplări frumoase și chiar vesele, căci Paștele Blajinilor, așa cum am mai scris nu este o sărbătoare a tristeții, ci a veseliei. A fost o zi superbă, însorită, fără a fi toridă (dar a lăsat urme grave pentru mine, căci am uitat de anii trecuți să folosesc crema de protecție solară!) fără adieri de vânt care să ne stingă lumânările, fără prea multe insistențe din partea unora, fără ploaie (deși dimineață, când am plecat din Piatra Neamț, ploua...). O zi foarte plăcută. (Mi-amintesc că în alți ani era frig, ploua tare, pantofii erau îngreunați de noroi, iar lumânările se stingeau imediat...)
Mi-am amintit astăzi, stând acolo cu rudele mele împuținate și de trecerea timpului, cum a fost de primul Paște al Blajinilor la care am participat. Ceea ce m-a frapat atunci a fost prezența masivă a reprezentanților unei anumite etnii (nu le mai dau numele). Toți ferchezuiți nevoie-mare, îmbrăcați în haine strălucitoare, stridente, dar oarecum la modă. Figuri malagambiste, cu aere nostime de persoane importante. Eu eram la intrarea în biserică, pentru că voiam să fac niște poze și chiar să filmez. Ei veneau țanțoși pe cărare (de parcă acea cărare se făcuse special pentru ei) încărcați cu lăzi de bere, baxuri de apă minerală și sucuri, cofraje cu ouă roșii, damigene cu vin, oale mari, ca de cantină, cu sarmale și mâncare gătită, platouri cu prăjituri, purtate cu mândrie și oarecum ostentativ, plase cu portocale, mandarine și mere, grătare, saci cu cărbuni pentru grătare, casetofoane, stații de amplificare și chiar instrumente muzicale (se cunoaște harul muzical al etniei respective...) Am plecat și eu pe cărare, spre poarta cimitirului (voiam să surprind și alte imagini) uimită de ceea ce vedeam. Dar în jur nimeni nu se mira. Oamenii locului erau obișnuiți cu acest spectacol ciudat. Mi se părea că retrăiesc scenele comice din "Gaițele"...Dar nu, persoanele în cauză erau foarte serioase și cărau toate bagajele astea cu de-ale gurii cu mare fală și pompă, de parcă soarta omenirii depindea de ceea ce făceau ele... La poarta cimitirului era oprit un taxi (Dacia break) cu ușile din spate deschise. Înăuntru se vedeau tronând imperial vreo 20 de platouri cu salată boeuf, care așteptau să fie purtate și ele triumfal spre locul festinului. La un moment dat am văzut câteva persoane cărând niște scaune de plastic și vreo doi tineri purtând în spate mese, cu picioarele în sus. Mi-a venit să râd, dar nimic deranjant pentru cei din jur. Acolo este o pomenire veselă...
În alt an, pe când eram mai mulți din familie, un frate mai șugubeț de-al tatălui meu mi-a spus: „Rodica, văd că s-a dat drumul la grătare (și într-adevăr din vreo două-trei locuri ale cimitirului, spre periferie, se vedea fumul ridicându-se spre cer) ... Tu ce comanzi, mici sau grătar...?” Nu ne mai puteam opri din râs... Iar amintirea acestui unchi (plecat și el, între timp, în lumea celor drepți) va fi legată mereu, în mintea mea, de acest moment...Și mereu voi râde când îmi voi aminti de acea scenă.
Am aflat atunci că adeseori, după ce preoții și credincioșii plecau, pe la periferiile cimitirului începeau chiolhanurile și petrecerile strașnice (doar se căraseră cantități pantagruelice de mâncare și băutură!) care sfârșeau, uneori, în cel mai bun caz, cu o bătaie cu ouă roșii, cu țipete și răcnete, în timp ce melodiile lor specifice puneau stăpânire peste întreaga așezare, după care băutura și oboseala îi doborau pe participanți...N-aș vrea să credeți că toți reprezentanții acestei etnii (simpatice, în felul său) erau printre cei care petreceau. Foarte mulți îi urmau pe preoți și îi împresurau pe oameni ca să primească (la cerere) de toate, cărând apoi victorioși și osteniți, sacoșe în care puneau de-a valma: pască, ouă roșii, plăcinte, sandvișuri... în fine, tot ce primeau...
Am scris acest articol, pentru că foarte multă lume nu a auzit de Paștele Blajinilor și pentru că am fost impresionată de atmosfera copleșitoare în care are loc acest eveniment.
Pentru documentarea privitoare la legendele care circulă referitor la Paștele Blajinilor am consultat mai multe articole de pe net, dintre care:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pa%C8%99tile_Blajinilor
https://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/pastele-blajinilor-88711.html
http://calendarulortodox.ro/datini-obiceiuri-traditii/pastele-blajinilor-traditii-si-legende/
https://unaltfeldejurnal.wordpress.com/2012/06/22/blajinii-si-legendele-legate-de-ei/
...
Am ilustrat articolul cu câteva fotografii de astăzi. Îmi pare rău că nu mai știu unde am arhivat fotografiile din anii precedenți și filmările...
("Mosii de vara"?!... deci exista si unii "de iarna"?!) 
