Nu de puţine ori am fost întrebat de către cunoscuţi, dar cu precădere de enoriaşii mei, ce cred despre visuri, cum sunt ele percepute de către Biserică în lumina Scripturii. Ba de ce să nu spun că mi s-a cerut şi părerea personală, că de multe ori, explicaţia oficială nu a fost pe placul auditoriului.
Visul (plural, vise&visuri), succesiunea unor fenomene psihice ce se manifestă involuntar în timpul somnului, iluzie, himeră. Cam aşa descrie DEX-ul, în linii mari, ceea ce noi numim vis, ceea ce noi percepem că am experimentat vizual în timpul somnului. Evident, că dacă am extinde definiţia şi am trece spre partea de psihanaliză, fără a ajunge chiar la definiţiile freudiene, putem spune că visul este o dorinţă ori o pulsiune ce capătă o reprezentare simbolică de moment.
Cum apar visurile? Păi dacă am judeca doar la rece, am putea spune că-s coroborarea unor stimuli externi cu stimulii interni, fizici şi psihici. Numai că ar fi prea simplu de definit aşa, asta dacă luăm în seamă varietatea felurilor în care se visează (alb-negru, color, horror, fantasmagoric ori profetic….).
Scriptura spune aşa, prin glasul Ecclesiastului V-6, „căci din mulţimea grijilor se nasc visele…”. Cu alte cuvinte, zbuciumul sufletesc al zilelor trăite, la care se adună grija zilelor ce vin, cu toată încărcătura lor, duc deseori , în timpul somnului, la aceste derulări imateriale de imagini ce ne pun pe gânduri.
Partea cea mai dificilă vine însă atunci când oamenii caută să interpreteze visele. Şi aici este o mare problemă, pe de o parte, avem specialişti la tot pasul, căci pe lângă veleităţile politice şi sportive (de comentat zic) cu care românii s-au născut, există şi această latură a oniricului la care se pricep toţi. Căci de la ghicitul în cafea şi până la multitudinea interpretărilor date pe site-uri şi prin ziare cu privire la vis, avem numai şi numai specialişti. Să vedeţi ce zice Scriptura despre asta, anume că „deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire. Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor.” Isus Sirah XXXIV, 1-2
Mult prea multă lume a căzut pradă visurilor dând crezare explicaţiilor de tot felul, căci risipind zile din viaţă şi averi nemăsurate au plecat după cai verzi pe pereţi fără a împlini ceva din cele prezise.
E drept, există şi visele care vin de la Dumnezeu, foarte rare, venite în momente speciale, la timpuri îndelungate, nu la orice oră, pentru orice banalitate. Scripturistic vorbind, avem pe Iosif, fiul lui Iacob, cel ce a tâlcuit visurile faraonului ori avem arătarea îngerească în visul bătrânului Iosif, premergătoare plecării cu pruncul Iisus în Egipt. Sunt vise premonitorii, dar sunt rare, foarte rare, de obicei bazate pe o preştiinţă a noastră cu privire la anumite situaţii ori lucruri.
Şi acum sincer vorbind, că fiecare din noi am visat, visăm şi vom visa felurite lucruri şi situaţii, în funcţie de starea sufletească şi fizică în care ne aflăm în anumite momente ale vieţii. Fireşte că ne-am dori ca cele bune visate, să se împlinească, iar cele rele, să fie date uitării. Adevărul este că împlinirea viselor, dacă vorbim de partea bună a lucrurilor, stă în lucrarea noastră din starea de trezie, stă în munca noastră, stă în dorinţa noastră de a ne vedea visul cu ochii, aşa cum se spune în popor.
În mod normal nu trebuie să ne încredem visurilor, în mod normal, realitatea înconjurătoare şi palpabilul trebuie să definească şi să împlinească starea noastră, firea umană. Nici unul din noi nu poate stăpâni de la sine propria-i lucrare a inconştientului şi a subconştientului. Nu suntem capabili de multe ori să gestionăm corect cele ce ne sunt în faţa ochilor, în stare de trezie, cu atât mai mult în starea de vis când devenim total neputincioşi, când suntem stăpâniţi, pentru o foarte scurtă perioadă de sentimentele şi trăirile acumulate în clipele de nesomn.
Nu vreau să mă întind mai mult, ci doar aş vrea să spun că trebuie să ne bucurăm de cele ce ne înconjoară, de cei dragi ai noştri în fieşce clipă de trezie, de luciditate. Să încercăm să ne rugăm pentru limpezirea şi luminarea minţii şi pentru liniştea sufletească atât de necesare nouă, inclusiv în ceasurile de somn. Visurile sunt himerele trecutului împreunate cu iluziile viitorului, două trăiri ce ne îndepărtează pe noi de luciditatea prezentului în care ne dorim să ne trăim vieţile într-o lume de vis.
