Pesemne ca nuntile din tara lui Chopin au iz de poveste cu printi si zane, in care alaiul vesel de nuntasi se inchide intr-un mare si frumos palat si danseaza zi si seara de parca bucatele ar tot curge rau si noaptea s-ar face lumina in ritm de pasi.
Am ajuns la biserica pe la 3 dupa-masa. Mirii tineri, frumosi si neconventionali au sosit intr-un jeep acoperit de noroi, in urma caruia zanganeau cutii goale de bere. Mirele ar fi vrut pesemne sa devina cascador, iar viitoarea sa sotie acrobata, caci amandoi au un simt de aventura dezvoltat si pe cat de tipic poloneze au fost anumite momente, pe atat de originale si neobisnuite altele.
Slujba religioasa a fost scurta, emotionanta si muzicala. Corul a cantat in timp ce noi, restul de printre scaunele bisericii catolice am privit intorsi cum intra mirii pe usa. In fata lor fetite imprastiind flori, in urma lor, trena alba a miresei. S-au asezat pe scaune si-au fost binecuvantati si au iesit apoi cu inele pe degete si promisiuni pentru toata viata.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Au fost asteptati afara cu flori, s-au aruncat monede multe pe care-au trebuit sa le stranga pentru a primi prosperitatea in casa. Pe rand au fost pupati si imbratisati, li s-au dat flori si li s-au strans mainile. Tot mirii au fost primii care au deschis coloana spre locul petrecerii pentru ca ei trebuie sa sparga bariera de flori intinsa de copii.
Acestia te lasa sa treci mai departe doar daca le dai bomboane. De aceea proaspat casatoritii nu pot pleca de la biserica pana cand martorii din masina lor nu ofera dulciuri celor mici si sticle cu vodca celor mari care au prins de veste ca e nunta la biserica. Dupa ce s-a facut imparteala, bariera de flori de papadie a ramas in drum. Si ne-am pornit, alai de muzica si tinerete spre locul din padure, din preajma unui lac, unde aveam sa stam si sa inchinam trei zile in cinstea celor care au avut norocul sa se afle unul pe celalalt.
Si-a inceput ospatul
Mirii sunt intampinati de catre parintii amandorura care le ofera paine presarata cu sare si le spun: "Dupa vechea traditie poloneza, va intampinam cu paine si sare pentru ca in casa voastra sa domneasca mereu abundenta". Mireasa este intrebata ce prefera "sarea, painea, sau mirele" si ea raspunde "si painea si sarea si mirele care sa munceasca pentru ele".
Apoi li se pun in fata doua pahare mici, unul cu vodca, unul cu apa, fara sa stie care e care. Fiecare alege un pahar, nestiind ce-a nimerit si il bea dintr-o sorbitura, ca si in viata: primesti ce ti se da si speri ca e bun. Si speri ca abundenta care ti-a fost urata va veni si te va bucura.
Si abundenta a fost. S-a inceput cu primirea de cadouri, care la nunta poloneza se dau la inceputul petrecerii. Bineinteles ca se pot oferi si plicuri cu bani, dar nu se dau sume atat de mari ca la noi, ci mai mult simbolic. Invitatii sunt de regula, rudele si prietenii foarte apropiati. Atmosfera este placut de intima si se simte ca majoritatea se stiu bine intre ei. Mi-am amintit de o vorba pe care mi-o spunea tata "Nu cunosti omul decat dupa ce mananci un sac de sare impreuna cu el!" Poate nu s-a mancat un sac de sare la nunta aceasta, dar nici mult n-a mai lipsit. Pentru ca in trei zile de dezmat pantagruelic ajungi sa te cunosti destul de bine cu nuntasii. Iar mirii, daca trec cu bine asa o proba de rezistenta, clar raman impreuna.
Nunta poloneza e ca un mare bufet la care nu reusesti sa gusti din toate decat daca esti chibzuit si ciugulesti din fiecare platou, altfel nu faci fata. Sunt aduse rand pe rand farfurii mari cu cateva feluri de peste: crap, salau, tipar, pregatit dupa diferite retete, marinat, umplut, afumat, cu sos de ceapa sau in crusta de pesmet. Tot felul de racituri, cu carne de vita, porc, peste si legume. Deocamdata nu prea sunt supe. Se aduc platouri cu carne, frigarui cu legume si ciuperci, friptura cu sos de smantana sau sos dulce de merisoare, de hrean sau sfecla... sosurile pentru carne sunt felurite si chiar ai de unde alege, in functie de cum iti incanta papilele gustative: fie mai picant, fie mai dulceag, mai fin sau mai rustic.
Mancare de la ei, amintiri de acasa
Ce mi s-a parut interesant au fost niste piftele lunguiete din carne de porc salbatic, umplute cu ciuperci si alte legume si inecate in sos propriu, pesemne facut in uleiul in care au fost prajite. Au mai fost si alte piftelute, ca niste nasturi bombati, in sos de rosii si ardei si sarmale aproape romanesti, adica atat de similare cu cele de la noi ca aproape am crezut ca sunt de-acasa.
Bigosul e si el ceva care aduce a ce se manca pe la bunica: varza acra calita cu carne de porc, condimentata si colorata de sos de tomate.
Pe-o masa au stat mereu platouri cu tot felul de carnaciori si branzeturi, muraturi bune (desi un pic diferite de ale noastre) si smalec - grasime cu bucati mici de carne, marunta de tot care se intinde pe paine. Bunica tinea si ea in poloboace de lemn untura alba, dar cu bucati mari de carne si carnati. Untura pe paine nu m-a atras niciodata prea tare, dar vazand-o pe masa, cu lingura de lemn infipta in ea, mi-am amintit de cand eram copil si mergeam in cerdac si scormoneam cu degetele in untura dupa o bucata de carne afumata.
Si am zambit la gandul ca traditiile acestea ne amintesc tuturor indiferent de cati ani ne despart, de varsta copilariei. Atat eu, care tineam in mana o bucata de branza, cat si barbatul de 70 de ani care isi ungea untura pe felia de paine perfect taiata, ne gandeam cu siguranta la bunici. Parca vedeam ce a gandit cand a gustat si a inchis o clipa ochii.
Bautura a fost de toate felurile, ceva specific fiind vodca Zubrowka, ce are gust ierbos, dulce si se bea cu suc de mere rece alaturi. Si vinurile dulci si seci si cocktailurile dupa retete din afara, fiecare mesean fiind lasat sa judece cat il tine sa amestece si ce. Muzica a fost, mai ales in pauzele de masa, ca nici nu aveai timp sa-ti odihnesti stomacul, ca iti oboseau picioarele si iar la masa cu bucate si iar pe ring. S-a cantat "Sto Lat" (100 de ani) prin care li s-a urat mirilor un veac de fericire, s-au facut glume si s-au pus bani intr-un cosulet pentru a dansa mireasa. Si noaptea s-a furisat. Printre farfurii aburinde, pahare ciocnite, rasate si pantofi aruncati pe sub mese ... nu stim unde s-a dus, numai ce a inceput sa licareasca ziua.
Epuizati, mesenii s-au retras prin odai, dar dupa cateva clipe de atipeala, i-am auzit c-au facut ochi si chicoteau pe-afara, in pijamale.
Fiecare a avut cateva randuri de straie aduse la el si dupa ce s-au stropit cu apa rece pe ochi, ne-am intalnit cu totii la un mic dejun care de fapt a fost cam mare: omlete, placintele cu carne, cafea, ceaiuri si cani albe cu supe aburinde au tot trecut pe la mese. De multe ori am intalnit aici supa limpede, fie de pui, fie cea mai populara, de sfecla. Intunecata ca vinul vechi, dulce-acrisoara, aceasta supa se serveste de multe ori in cupe mici pentru a fi sorbita alaturi de altceva. De data aceasta pe langa niste romburi de aluat auriu, umplute cu o carne tocata, picanta.
Si pe masura ce ne-am trezit cu totul, de gusturi si mirosuri si muzica, picioarele au inceput sa bata nestiut ritmul pe sub masa, in asteptarea noptii ce avea din nou sa fie zi. Aproape de cabana in care se infiripa galagia, pe lacul in tacere, o lebada alba astepta paine ... la fel ca mireasa ce o primise cu o seara inainte de la parinti.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
mersi! 
